Caută
Close this search box.

Numele meu este Daniela Păunescu și sunt fondatoarea școlii Nail Street Academy

ÎN INSTRUIREA MEA PROFESIONALĂ AM HOTĂRât SĂ CRESC ALĂTURI DE TRAINERI DE UNGHII CONSACRAȚI, SĂ FIU PREGĂTITĂ PENTRU FORMAREA TA.

Atitudinea mereu pozitivă, ambiția și perseverența mă definește cel mai bine ca om. Iubesc viața cu toate evenimentele ei, iubesc oamenii, comunicarea, socializarea, dar cel mai mult îmi place să dau sens vieții pe care o trăiesc.

În viață nu toate sunt roz, dar m-am autoeducat să accept, să înțeleg și să mă bucur de fiecare lecție sau conștientizare pe care viața mi-o oferă. Toți acești ani, au pus amprenta pe maturizarea mea personală și profesională și sunt recunoscătoare că am ales această meserie.

De aceea sunt alături de toate cursantele mele în parcursul evoluției lor, în timpul cursului și după finalizarea lui. Le înțeleg fricile, ezitările, dar sunt acolo la fiecare pas. Mai ales că începutul meu, ca tehnician de unghii a fost tumultos. De ce zic acest lucru? Pentru că prima clientă din această meserie m-a ridicat de la masa de manichiură spunând: „Să-mi aduceți o manichiuristă, că fata aceasta îmi taie degetele!”. Așa de tare îmi tremurau mâinile, din cauza fricii și a nesiguranței, încât doamna a oprit procesul manichiurii.

Acela a fost primul moment în care m-am întrebat dacă sunt în stare să merg mai departe, al doilea fiind după alte 3 luni în care tremurul mâinilor nu înceta, iar durerile de cap zilnice erau cumplite. A fost foarte importantă toată susținerea din jurul meu, dar cea mai importantă a fost puterea mea interioară care nu m-a lăsat să pic în capcana resemnării de genul “Această meserie nu e pentru mine!” Acum nu aș fi fost aici, în fața ta. Deci iată, că SE POATE! Să ai un start cu astfel de provocări și totuși să alegi să-ți atingi obiectivul cu efort si determinare.

Acum, între timp devenind și trainer, ca mentor, pentru că am trecut prin toate etapele acestei meserii, anume tehnician de unghii începător și avansat, sunt în măsură să te sfătuiesc, să-ți îndrum pașii înspre succes si să devii un nail artist asaltat de cliente.

Succesul ca nail artist stă în mâinile tale. Investește în tine și devino cea mai bună versiune a ta

Cu Paunescu Daniela

Descoperă călătoria către frumusețe în arta unghiilor

TEHNICIANUL DE UNGHII NU SE NAȘTE, SE FORMEAZĂ. VINO SĂ VEZI CUM PROCEDĂM: prin formarea continuă, dobândirea de abilități și noi cunoștințe în domeniul unghiilor. Creșterea profesională va duce la creștere financiară.Așa vei spune adio prețurilor mici și vei îmbrățișa o bună reputație în domeniu.